Nu l-a salvat nici vraciul Marjana!** Steliștii, în panică: au luat țeapă cu primul transfer al lui MM?

Chemat la naționala mare pentru turneul din America de Sud, Gabi
Matei (foto, în stânga) s-a accidentat la un antrenament și a fost
trimis în țară. Șefii Stelei au început deja să-și pună semne de
întrebare dacă nu cumva au fost țepuiți, mai ales că piteșteanul
s-a mai accidentat în acest sezon de trei ori.

Gabi Matei s-a rupt la mușchiul coapsei drepte, iar din nefericire
pentru el, turneul din America de Sud a luat sfârșit. Mai
îngrijorător este însă faptul că fostul fundaș al Pandurilor nu
este la prima astfel de accidentare, sezonul 2010-2011 fiind unul
de coșmar pentru piteștean. Numărul accidentărilor lui Matei în
recent încheiatul sezon a ajuns la patru și, culmea, toate în
același loc.

Totul a început în etapa a 16-a din tur, când gorjenii au jucat cu
„U” Cluj. Matei a fost nevoit atunci să lipsească o săptămână din
cauza durerilor musculare, ajutat fiind și de vraciul de la
Belgrad, Marjana. În 2011, în cantonamentul din Antalya, după
primul meci amical, fundașul s-a accidentat în același loc și a
pierdut toată perioada de pregătire plus startul sezonului. O altă
lovitură pentru el a venit în amicalul României U21 cu Albania, din
martie, când jucătorul a suferit o ruptură musculară, fiind obligat
să absenteze următoarele patru etape ale Ligii I. Atunci steliștii
au refuzat ca jucătorul să mai fie trimis la Marjana.

Mihai Stoica m-a căutat
imediat și s-a interesat de situația mea medicală. Este a treia
accidentare în acest an. Sper să fiu apt la începutul primului
cantonament cu Steaua

Publicat: 08 06. 2011, 03:00
Actualizat: 08 06. 2011, 03:00