„Nu-l dăm pe Deac!”

Cu toate că Gigi Becali ar dori să-l transfere în această vară la Steaua pe mijlocașul CFR-ului Ciprian Deac, patronul din Ghencea are șanse mici să realizeze această tranzacție.

Acest lucru i l-a transmis chiar președintele ardelenilor, Iuliu Mureșan care, deși recunoaște că pentru un million de euro fotbalistul ar fi de vânzare, nu poate să se dispenseze de Deac pentru că nu ar mai avea cei minim cinci români în lot. “Ciprian Deac costă oricum măcar un million de euro. Și oricum nu-l vindem. Suntem obligați, conform regulamentului, să avem 5 jucători de naționalitate română într-un lot de 18. În plus, noi, din contră, vrem să mai aducem români, nu să-i vindem”, a afirmat pentru ProSport, conducătorul lui CFR Cluj. Totuși, blondul mijlocaș este nemulțumit că prinde rar prima echipă la CFR și ar agrea un transfer la Steaua.
 

Publicat: 29 05. 2009, 09:31
Actualizat: 29 05. 2009, 09:32