„Nu-l dăm pe Goian, nici dacă îl vrea Manchester”
Președintele Stelei, Valeriu Argăseală, declară că nu va mai da niciun jucător din defensiva "roș-albaștrilor" dacă Mirel Rădoi va ajunge la Inter. Căpitanul Stelei va fi singura pierdere din linia de fund a echipei din Ghencea.
"Nu vă pot spune când pleacă și dacă pleacă Mirel Rădoi. La club nu există nicio ofertă concretă pentru căpitanul Stelei. Nu cred că putem să ne dispensăm de încă un jucător din linia de fund. Dacă pleacă Rădoi, Goian rămâne singur. Nu l-am da pe Goian nici dacă vine Manchester United la București după el, pentru că avem nevoie de el. Primează interesul echipei si nu oferta financiară", a declarat Argăseală la Sport.ro.
Â
Â