Constantin Budescu (27 de ani) e subiectul unuia dintre cele mai așteptate transferuri în Liga 1. Plecat în iarnă în China, mijlocașul ofensiv nu s-a acomodat la Dalian Yifang, s-a accidentat, iar acum a obținut acceptul șefilor clubului să evolueze în România. Budescu e dorit atât de Astra, echipa pentru care a evoluat în trecut, cât și de Dinamo, iar fostul internațional și-a exprimat clar dorința: ar alege oricând să revină la Giurgiu, dacă va fi dorit de Mariu Șumudică.
Într-un interviu acordat pentru DigiSport, Budescu a vorbit despre situația sa: se poate întoarce în România până în iarnă, dar doar în condițiile în care clubul la care va merge va suporta o parte din salariul pe care-l câștigă în China: „Am vorbit cu cei din China și mi-au spus că mă așteaptă la echipă, dar dacă vreau să rămân în țară sau să joc la altă echipă, mă vor lăsa 6 luni. Întâi trebuie să stabilesc clar cu echipa mea din China ce parte din salariu e dispusă să-mi plătească în situația unui împrumut în România. Pentru că nu pot plăti ei tot… După care vom vedea ce pot plăti și cei de aici.”
Ar alege Astra!
Mijlocașul spune că e gata să se întoarcă la Astra și că mingea e în terenul echipei pregătite de Marius Șumudică: „Eu cred că putem găsi o soluție, să ne înțelegem, eu zic că sunt șanse să revin la Astra, da. Dar trebuie să-și dorească și Astra acest lucru. Mingea este, oarecum, la ei. O să vorbim concret săptămâna viitoare. Aș alege Astra, bineînțeles. Am mulți prieteni acolo, m-am simțit foarte bine, am jucat 5 ani la ei și cunosc pe toată lumea la ei. Dar vom vedea ce obiective au și ei, ce vor sa facă…Nu pot eu să-i oblig să mă duc cu forța să joc la ei. O să mă duc unde sunt dorit”, a spus Budescu pentru Digi Sport.
Pus de Ioan Andone ]n capul listei de transferuri pentru noul sezon, Budescu a vorbit și despre interesul lui Dinamo: „Da, m-au căutat cei de la Dinamo și am vorbit. Le-am zis și lor același lucru, că trebuie să-mi rezolv prima dată situația în China și să vedem ce parte din salariu o să mi plătească echipa mea, după care putem discuta mai multe. Am vorbit cu domnul Negoiță și cu domnul Andone de la Dinamo. Mi-au spus că sunt interesați și că rămâne să mai discutăm. Mi s-au părut oameni ok și corecți, mi-au zis de la început cât îmi pot oferi în mare”, a dezvăluit fostul playmaker al Astrei.
Poate juca în maximum două săptămâni
Accidentat după câteva meciuri în China, Budescu are nevoie de o pauză pentru a trata o pubalgie care l-a chinut în ultimul timp. Chiar și așa, mijlocașul consideră că nu are probleme cu greutatea, a început deja programul de recuperare și va fi gata de joc în două săptămâni: „Sunt în plin program, am început alergările și sper să fie totul ok cât mai repede. Am două kilograme în plus, cred. Nu știu exact, nu m-am cântărit de mult. Dar din ce mă uit așa, la mine. Oricum, nu m-am îngrășat foarte mult. Mă văd dimineața în oglindă și nu sunt așa gras. Probabil voi putea juca în maximum două săptămâni, pentru că am făcut o pregătire destul de bună în acest timp”, a declarat Budescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER