„Nu m-am înțeles cu Steaua** pentru că voiam mai mulți bani”
Lucian Sânmărtean și-ar fi dorit să vină la Steaua, mutare care, cu siguranță, ar fi fost un pas înainte în cariera sa, dar spune că aspectul financiar nu trebuie neglijat. Fostul jucător al Bistriței este conștient că banii puțini pe care îi ofereau oficialii din Ghencea a fost principala cauză a neînțelegerii celor două părți.
“Nu mai este de actualitate situația mea la Steaua. Am discutat, dar nu am căzut de acord. Dânșii și-au luat jucătorii și au plecat în cantonament. Eu mă antrenez acum cu Bistrița. Nici un împrumut nu se mai pune în discuție. Eu am dorit să vin, dar nu ne-am înțeles. La Bistrița sunt doar în pregătire, nu am semnat nimic. Steaua era un pas mare, dar sunt la vârsta la care aștept mai mult din punct de vedere financiar și din cauza asta cred că nu ne-am înțeles”, a spus Sânmărtean, într-un interviu exclusiv pentru Sport.ro.