„Nu m-aș fi întors la Steaua”** Unde crede Lăcătuș că a greșit Bergodi

Marius Lăcătuș spune că nu s-ar fi întos la Steaua, chiar dacă
Becali ar fi apelat la el. Lăcătus declară că nu te poti juca cu
fotbalul. Fostul antrenor al Stelei recunoaște că primea telefoane
din tribună, dar că știa să „dribleze” intervențiile
patronului.

Lăcătuș nu i-ar fi luat locul lui Bergodi:

„Eu am mai spus că nu poți să joci alba-neagra în aceasta meserie.
Am fost o dată la Steaua și cred că tot ce am reușit în prima
perioadă a fost bine, întrucât am fost aproape să câștigam
campionatul, apoi a venit al doilea an cu rezultate slabe și nu
cred că ar trebui să ne gândim că Marius Lăcătuș se va întoarce în
cazul în care l-ar fi sunat Gigi Becali, deși nu cred că ar fi
facut acest lucru.”
, a declarat Lăcătuș la Sport Total
FM.

Bergodi a fost acuzat că nu a știut să aiba tact în relația cu
patronul. Lăcătuș explică cum știa să gestioneze raporturile cu
Gigi Becali.

„Chiar dacă veneau acele telefoane din lojă, în care se
spunea să scoți un jucător sau să introduci pe altcineva, îl
scoteam la încălzire, stătea 20-25 minute ca să se vada ca ai
bunăvoință.”

Fostul idol din Ghencea spune că nu a avut oferte din Spania, ci
din Turcia și Arabia!

Când am fost în vacanță în Spania, am spus că am fost
sunat de către două echipe și apoi s-a scris că Lăcătuș a refuzat
două echipe din Primera Division. Eu n-aveam cum să fac acest
lucru, probabil aș fi semnat a doua zi. Au fost două echipe: una
din Arabia și una din Turcia, dar nu ne-am putut
înțelege”
, a încheiat Lăcătuș

Publicat: 19 09. 2009, 20:16
Actualizat: 19 09. 2009, 20:54