„Nu mă gândesc la un transfer în străinătate!” **Cum vrea Alexe să readucă fanii la stadion

Atacantul dinamovist Marius Alexe a declarat, joi, în
cantonamentul din Antalya, că nu se gândește la un transfer în
străinătate și speră ca echipa sa să reușească să readucă publicul
pe stadion prin evoluțiile din retur, informează site-ul oficial al
grupării din Șoseaua Ștefan cel Mare.

„Nu ne temem de această perioadă de pregătire. Trebuie
să ne pregătim cât mai bine pentru a urcă în clasament. Rămân la
părerea că Dinamo are jucători valoroși, dar important este să
demonstrăm pe teren că avem un lot puternic. Nu mă gândesc la un
transfer în străinătate. Îmi doresc să rămân la Dinamo și sper că
prin evoluțiile noastre să-i readucem pe suporteri la
stadion”,
a declarat Alexe la conferința de presă
organizată, joi dimineață, la Papillon Sport Center din Belek,
Antalya.

Dinamo s-a despărți în această iarnă de zece jucători: Adrian
Cristea și Elias Bazzi, ambii transferați la Universitatea Cluj,
Andrei Cristea, la Karlsruher SC, Ousmane N’Doye, la Astra
Ploiești, Florin Bratu, la Gaz Metan Mediaș, Adrian Scarlatache și
Nicolae Mușat, ambii la Khazar Lankaran, Juan Pablo Garat, liber de
contract, Laurențiu Rus, la FCM Târgu Mureș și Marius Niculae, la
Kavala FC.

MEDIAFAX

Publicat: 20 01. 2011, 14:24
Actualizat: 20 01. 2011, 14:28