Deși visul oricărui fotbalist român e să se transfere în străinătate, pe un contract mult mai bun, Mihăiță Pleșan susține că nu ia în calcul pentru moment o eventuală despărțire de Steaua, indiferent de ofertă.
Mijlocașul susține că se simte dator fanilor din Ghencea, dar și clubului, care i-a oferit tot sprijinul de care avea nevoie, atâta timp cât a fost accidentat.
"Nu mă tentează deloc chiar un transfer afară. Eu sunt dator Stelei și suporterilor săi. Mai întâi trebuie să fac performanță aici, să câștig un campionat cu Steaua și după vom vedea ce va mai fi.", a spus mijlocașul pentru NewsIn.
Fostul jucător al Craiovei vorbește despre revelațiile actualului sezon și laudă în special jocul oltenilor: "Mi-au plăcut foarte mult Urziceniul, Timișoara dar și Craiova, care, din cauza faptului că nu a putut face transferuri, și-a creat o echipă bună. În cazul Craiovei pot spune că destinul și-a întors fața către echipă, pentru că acea decizie a FIFA a prins bine."
Obiectivele lui Pleșan pentru 2009 sunt cât se poate de clare – titlul cu Steaua și convocări cât mai multe la națională: "Îmi doresc să reintru în circuitul echipei naționale cât mai repede și să câștig campionatul cu Steaua."
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER