„Nu mă întorc acum la Dinamo! Sunt oameni competenți acolo!”

Ionuț Lupescu a comentat ultimele evenimente de la Dinamo, dar neagă că ar putea să ajute în viitorul apropiat clubul dintr-o postură oficială. Așa cum ProSport v-a anunțat în urmă cu mai multe luni, Borcea și Kaiserul au discutat despre o posibilă colaborare, din vară, dar oficialul FRF a decis să rămână în echipa lui Mircea Sandu.

"Am contract cu Federația până în 2010, pentru moment nu se pune problema să mă întorc eu la Dinamo. Acolo sunt oameni cometenți, sunt convins că domnul Badea, domnul Dinu vor gestiona corect situația.", a spus fostul internațional la Telesport.

În ceea ce privește decizia TAS, directorul general al FRF a fost la fel de evaziv ca și Mircea Sandu: "Nu am nici o părere despre decizia de astăzi a TAS. Trebuie să respectăm decizia lor, chiar dacă o înțelegem sau nu"

Publicat: 11 06. 2009, 12:58
Actualizat: 11 06. 2009, 12:59