„Nu mă miră demisia lui Adrian Ilie”

Președintele celor de la CFR Cluj, Iuliu Mureșan, spune că, deși este foarte bun prieten cu Adrian Ilie, nu se pune problema ca fostul manager stelist să ajungă la Cluj.

"Sunt convins că Steaua va găsi soluțiile să își remedieze problemele, nu știu dacă ne avantajează plecarea lui Ilie din Ghencea, depinde și ce putere de decizie avea acolo. Am colaborat bine cu Ilie, atât timp cât a fost impresar, dar nu se pune problema ca el să ajungă la Cluj. Oricum, nu mă miră demisia lui", a spus Mureșan la sport.ro.

Oficialul echipei campioane a mai precizat că Rapidul este echipa care s-a întărit cel mai mult în această pauză competițională, dar CFR-ul este favorită la cucerirea titlului.

"Am încheiat campania de transferări, am luat tot ce ne-am dorit. Avem cea mai puternică echipă din campionat, suntem obligați să repetăm performanța de anul trecut. Suntem principalii favoriți la titlu, deși lupta se va da între noi, Steaua, Rapid, Dinamo și Timișoara. Totuși, Rapidul s-a întărit cel mai mult și sigur va conta mult mai mult decât anul trecut", a explicat Mureșan la sport.ro.

 

 

 

 

 

Publicat: 09 07. 2008, 22:30
Actualizat: 09 07. 2008, 22:42