„Nu mă opun** dacă Borcea mă vinde!”

Chiar dacă Steaua a învins Iașiul, remarcatul jocului din
Ghencea a fost atacantul Georgian Păun, fotbalist care enumeră
într-un interviu acordat ProSport motivele ce l-ar determina să
accepte o eventuală ofertă concretă de la Becali.

-Georgian, Steaua era de bătut?

-(oftează) Era, dar ce să facem acum?! Asta e! Cel puțin în prima
repriză trebuia să le mai dăm măcar un gol! Dacă îi prindea o
echipă mai mare, îi omora!

-Și atunci cum îți explici acest eșec?

-În a doua repriză ne-au dominat rău de tot. Au venit peste noi, au
făcut presiune pe apărarea noastră, ne-am pierdut cu firea și asta
a fost. După prima repriză, sincer, nu mă așteptam ca Steaua să mai
întoarcă rezultatul. Plus că în a doua repriză și publicul a ținut
cu ei, nu au mai fost înjurați ca de obicei.

„Nici cinci portari nu-mi scoteau
șutul”


-Descrie în câteva cuvinte și golul tău! Tătărușanu are vreo
vină?

-E stilul meu, am dat multe goluri din astfel de faze! Îmi place
mult să intru în interior și să trag tare la poartă! Acum am
prins-o perfect! Ce vină să aibă Tătărușanu? Ce să-i mai facă
săracu’ decât să se uite după ea? Nici dacă erau cinci portari n-o
mai scoteau!

-După meci, Gigi Becali a spus că te vrea la Steaua. Cum
comentezi?

-Păi, nu e normal? După ce îi dai trei goluri, e normal să te vrea
la Steaua!

-Dar tu te-ai duce în Ghencea?

-Eu aș vrea la Dinamo. Dinamo e prima opțiune, dar dacă nu mă bagă
nimeni în seamă acolo, aș vrea oriunde! Sincer, e greu să spun acum
dacă m-aș duce la Steaua, vorbim în vară. Dacă Borcea vrea să mă
vândă la Steaua, eu nu mă opun!

„Cei de la Dinamo nici nu mă recunosc pe
stradă”


-După golul marcat, te-a sunat cineva de la Dinamo?

-Nu m-a sunat nimeni! Văd și eu că pe Onicaș, pe Andrei Ionescu îi
sună mereu de la Steaua să-i întrebe cum se simt la Iași, iar
lucrul ăsta le dă încredere. Pe mine nu mă sună nimeni de la
Dinamo, și asta mă doare. Cred că nimeni din „Ștefan cel Mare”,
dacă mă vede pe stradă, nu mă recunoaște!

-Crezi că din vară ți se va da mai multă încredere?

-Dacă îmi dau încredere și șansă, le voi demonstra că merit! Dacă
era după Țălnar, eram oprit de mult. El m-a crescut.


Mi-a plăcut
Păun. O să vorbesc cu Borcea să vedem care e situația băiatului,
poate îl iau la vară

Gigi Becali, finanțator Steaua

E normal ca domnul Becali să mă vrea după ce i-am dat Stelei trei
goluri

Georgian Păun, atacant Poli Iași

Păun are valoare, îl așteptăm acasă. Nu va ajunge niciodată la
Steaua

Florin Prunea, director sportiv Dinamo


Bănel: „Eme, ia-l pe sus pe figurantul
ăsta!”

Debutul meciului Steaua – Poli Iași i-a aparținut atacantului
Georgian Păun. Bănel Nicoliță s-a enervat cel mai tare de
„artificiile” acestuia. „Eme, ia-l pe sus pe figurantul ăsta! Ce,
ți-e frică de el?”, striga Bănel către Emeghara. După care Bănel
și-a luat inima în dinți și s-a dus să-i reproșeze direct
adversarului: „Bă, ce ai venit aici în Ghencea să dai tu călcâi?
Termină cu astea și joacă fotbal”.

Publicat: 14 04. 2010, 08:57
Actualizat: 14 04. 2010, 09:02