„Nu mă pot bucura de gol”**

Unirea Alba Iulia a pierdut în prima etapă a returului partida
de la FC Brașov, scor 1-2, deși a reușit să deschidă scorul prin
Călin Cristea.

Nu mă pot bucura de gol, deoarece am plecat învinși.
După aspectul jocului, cred că meritam cel puțin un punct, FC
Brașov nu a fost cu nimic peste noi, la fel ca în tur, când ne-au
bătut la Alba. Situația noastră devine mai grea, etapa viitoare nu
avem voie să ratăm victoria cu Gloria. Sperăm să ne îndeplinim
obiectivul, mai ales că jocul nostru a fost unul destul de
bun
„, a spus Cristea, care a marcat în poarta lui Mincă,
cei doi fiind colegi în trecut la Alba.

Călin Cristea a marcat azi al treilea gol în acest sezon,
precedentele fiind reușite pe teren propriu.

De remarcat că Brașov a primit numai două goluri în acest
campionat în meciurile de pe teren propriu, unul cu Dinamo și cel
de azi. Pentru dinamoviști a înscris la Brașov Andrei Cristea.

Publicat: 20 02. 2010, 16:20
Actualizat: 20 02. 2010, 16:27