„Nu mă schimb!** ‘Chirurgul’ e al treilea nume al meu!”

După ce a primit un cartonaș galben și nu va juca în returul de la Stuttgart, Dan Alexa a primit și-un "roșu" în meciul din etapa trecută cu Unirea, devenind astfel "indisponibil" pentru Timișoara atât în competițiile interne cât și în ceea ce privește întrecerile din Europa.

Mijlocașul de 29 de ani, supranumit "Chirurgul", din cauza agresivității sale, declară că nu-l deranjează această poreclă și că nu își va schimba atitudinea din teren acum pe final de carieră.

"Primul galben l-am primit aiurea, dar al doilea a fost meritat. Nu consider că am greșit, am făcut acel fault fiindcă era util echipei în acel moment. Știu că am o reputație de jucător agresiv și m-am obișnuit cu ea. Ă‚sta sunt eu, un jucător dur și nu mai vreau să mă schimb acum, pe final de carieră. Nici porecla «Chirurgul» nu mă deranjează, e ca un al treilea nume pentru mine”, a declarat jucătorul Timișoarei pentru Evenimentul Zilei.

Alexa a strâns deja trei cartonașe galbene în aceste debut de campionat, dar afirmă senin că: "Nu am o problemă cu cartonașele, pot să mă controlez”

Publicat: 24 08. 2009, 12:20
Actualizat: 24 08. 2009, 12:26