Antrenorul echipei FC Timișoara, Gabi Balint, a declarat că victoria Universității Craiova în fața formației Dinamo, scor 2-0, în etapa a XXIII-a a Ligii I, nu l-a surprins.
"Mă așteptam că Universitatea să învingă pe Dinamo. Nu este o surpriză pentru mine. Cred că Știința este echipa cea mai în formă în momentul de față. Sper că la meciul cu noi nu va fi așa cum mi-au spus colegii și prietenii că vor fi foarte mulți olteni în tribune, pentru că sunt mulți studenți aici. Eu cred că vor fi foarte mulți timișoreni în tribune și vom avea un stadion plin, pentru că ne așteaptă un spectacol deosebit", a spus Balint, pe aeroportul din Timișoara, la întoarcerea de la București.
În ceea ce privește partida câștigată de FC Timișoara pe terenul Rapidului, scor 2-0, tehnicianul a precizat că a fost impresionat de felul în care elevii săi au tratat întâlnirea cu bucureștenii. "A fost greu meciul cu Rapid, pentru că am întâlnit echipa care avea cea mai bună posesie din Liga I. Am studiat foarte mult jocul Rapidului și am reușit să închidem foarte bine zona de mijloc, acolo unde ei aglomerau foarte bine terenul. Știam că dacă le lăsăm mai mult spațiu pe benzi le este mai greu să finalizeze. Mi-au plăcut foarte mult jucătorii pe care i-am văzut de dimineață foarte concentrați, foarte montați, responsabili de ceea ce aveau de făcut și cred că victoria li se datorează în totalitate", a adăugat Balint.
MEDIAFAX
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER