‘Nu mă tem de Șahtior Donețk! **Mai iau câte un medicament, îmi trece’
Ioan Ovidiu Sabău s-a declarat mulțumit după succesul din partida cu Eintracht Frankfurt, scor 3-0, din partida amicală disputată sâmbătă.
Antrenorul lui FC Timișoara afirmă că nu se teme de Șahtior, și că partidele amicale bune reușite de gruparea de pe Bega în cantonamentul din Austria contribuie la întărirea moralului, înaintea duelului de foc cu gruparea ucraineană, din turul II preliminar al Ligii Campionilor.
"Nu trebuie să fim așa de temători în perspectiva partidei cu Șahtior. Mai iau câte un medicament, îmi trece. De meciul de azi sunt mulțumit, avem nevoie de aceste victorii pentru moral, în perspectiva dublei cu formația ucraineană. Suntem obosiți, pentru că e o perioadă de acumulare, jucăm cu echipe tari, azi am jucat cu Eintracht, urmează Kolnul, echipe puternice. Sper să fim pregătiți pentru meciul cu Șahtiorul și să avem un moral bun", a declarat Sabău, la Sport.ro.