„Nu mă voi băga la echipă cât timp merg lucrurile!”** Momentul în care Levi i-a arătat lui Becali că e „antrenor ȘMECHER”

Gigi Becali spune că eșecul Stelei în fața Astrei este un accident, dar scoate în evidență greșelile pe care le-au făcut jucătorii lui Levi.

Patronul roș-albaștrilor nu îi reproșează nimic lui Iliev, care a greșit la golul doi al Astrei, dar îl incriminează pe Latovlevici pentru o pasă dată la adversar într-un moment decisiv.

Becali s-a mai referit și la titularizarea lui Nikolic, cu care nu este de acord.

„N-am nimic cu Iliev, mai greșesc jucătorii. Latovlevici a greșit impardonabil. Nu poți să dai pasă adversarului în careu. Eu nu m-am băgat și nu mă bag la echipă. Atât timp cât lucrurile merg bine, nu mă bag. Când n-o să mai meargă lucrurile, vă dați seama că nu sunt nebun să-l las așa…

Steaua nu are voie să fie condusă. Aaaa, ești condus 1-0, dă Mihăiță apoi, asta e, faci un egal, se întâmplă. Iau meciul din seara asta ca pe un accident, dar accidentele se mai și provoacă. Când mergi cu 150 la oră, când nu dai prioritate de dreapta, când te urci obosit la volan…

Când l-a schimbat pe Nikolic cu Costea, am zis, bă, gata, mi-a demonstrat că e antrenor șmecher, antrenor deștept. Eu, de când l-am văzut pe Nikolic în teren, așa am o logică, îl văd pe el atacant de careu. Îl folosești cu echipe mari, când ești dominat, sau când vrei să ții de rezultat pe final. N-ai de ce să-l bagi pe Nikolic din primul minut, nu mai ai viteză.

Faptul că l-a schimbat repede, am zis că e antrenor deștept. Și-a dat seama că echipa nu merge și l-a schimbat imediat.”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.

Publicat: 22 08. 2011, 00:16
Actualizat: 22 08. 2011, 00:22