Nu mai e cale de întoarcere! CS U Craiova a luat ultima decizie în cazul transferului lui Ivan: „Așa va rămâne”
CS U Craiova trece printr-un moment greu din punct de vedere financiar, iar conducătorii clubului oltean sunt conștienți că vânzarea lui Andrei Ivan, dorit atât de Steaua, cât și de Espanyol, poate redresa situația grea a echipei. În acest sens, antrenorul Daniel Mogoșanu a întărit ideea că mijlocașul de 19 ani nu se va despărți în această iarnă de clubul din Bănie.
Cu vedetele Bălgrădean, Bawab, Curelea și Ferfelea puse pe liber din cauza salariilor foarte mari, CS U se va bate, în partea a doua a sezonului, pentru evitarea retrogradării, iar una dintre principalele ținte pare a fi redresarea din punct de vedere financiar, iar vânzarea lui Andrei Ivan pare cea mai bună soluție. Chiar și așa, Daniel Mogoșanu, antrenorul echipei, spune că se va baza și în partea a doua a sezonului pe mijlocașul de 19 ani. „Până în acest moment, Ivan e component al CSU Craiova și așa va rămâne. E important pentru noi să păstrăm colectivul din primele meciuri din tur și să încercăm să arătăm altă față în retur”, a declarat Mogoșanu la revenirea echipei din Antalya.
CS U Craiova a revenit în țară, vineri dimineață, după cantonamentul din Turcia fără Ivan, Mateiu și Vătăjelu, rămași sub comanda lui Anghel Iordănescu la reprezentativa divizionară a României.