„Nu mai vreau să fiu ‘secund’!”

Antrenorul secund al Universității Craiova, Ionel Gane, care își sărbătorește astăzi ziua de nume, a menționat că una din dorințele sale este să ajungă antrenor principal. "Jerry" consideră că și-a făcut datoria ca secund și dorește să se înscrie la cursurile Pro în vederea obținerii licenței.

"În plan profesional mi-aș dori ca Universitatea să participe în Cupa UEFA la finele acestui campionat. Iar în cel personal, orice secund își dorește mai mult. Am terminat deja cursurile de antrenor. Mă voi înscrie la cursul Pro, iar apoi voi dori să antrenez și ca principal. Oricum, mi-am făcut stagiatura ca secund, important este că am făcut-o într-un cadru propice, la echipa de suflet. Îmi place asta și vom vedea în timp la ce echipă voi fi principal", a explicat Gane.

MEDIAFAX

Publicat: 07 01. 2009, 14:42
Actualizat: 07 01. 2009, 16:02