„Nu mai vrem rebuturi”
Patronul de pe Bega a reacționat dur după ce au fost
schimbate brigăzile de arbitri între meciurile Gaz Metan –
Timișoara și CFR – „U” Craiova.
Inițial, partida de la Mediaș trebuia arbitrată de Ovidiu
Hațegan, iar cea de la Cluj de către Istvan Kovacs, dar CCA a decis
joi să facă o rocadă asupra delegărilor, după ce Craiova a
solicitat expres acest lucru. Schimbul nu a fost pe placul lui
Marian Iancu. „Nu există etapă să nu fim atinși în orgoliul și
deminitatea noastră. Dacă există arbitri buni și arbitri-rebuturi,
atunci nu înseamnă că există meciuri mai importante și meciuri mai
puțin importante. Nu permit nimănui să ne trateze ca pe o echipă de
mâna a doua”, a precizat președintele clubului timișorean.
„De ce Istvan Kovacs n-a fost bun la Cluj și este
bun la Mediaș? Cineva trebuie să dea răspuns la această
întrebare„
Marian Iancu, patron Poli Timișoara
LOT / Supici, incert pentru meci
Cu Pantilimon suspendat, se preconiza un debut al lui Nemanja
Supici în poarta timișorenilor odată cu jocul de la Mediaș, dar
bosniacul ar putea rata această șansă din cauza unei accidentări de
la ultimele antrenamente. „Încă nu m-am decis cine apără, Supici
sau Taborda. Supici a avut o ușoară accidentare la piciorul drept”,
a anunțat ieri Ioan Ovidiu Sabău.
OPINIE / „Și un egal ar putea fi bun”
Antrenorul Neluțu Sabău spune că Timișoara și-a propus să facă
șase puncte din următoarele două jocuri, cu Gaz Metan și cu
Pandurii, dar un rezultat de egalitate nu ar fi neapărat o tragedie
în primul din aceste jocuri: „Da, și un egal ar putea fi bun. Totul
depinde de joc, se poate întâmpla să nu intre mingea în poartă.
CÂnd ai ritm, atitudine dar nu se poate, te mulțumește și un egal.
Dar sunt două jocuri care, în mod normal, ar trebui câștigate, asta
ne propunem”.