„Nu mi-a mai răspuns la telefon!”
Surse din CCA susțin că Augustus Constantin ar fi acuzat
probleme medicale înaintea meciului. Centralul susține însă că a
avut probleme digestive săptămâna trecută și că acestea nu i-au
influențat prestația
Augustus, ai aflat decizia reținerii tale de la
delegări. Cum o comentezi?
Nu știu dacă am voie să vorbesc despre asta. Eu n-am discutat cu
nimeni de la Comisie, chiar dacă am încercat îndelung încă de
dimineață. Mi se pare exagerată și voi vedea dacă pot face
apel.
Consideri că n-ai greșit?
Nu am spus asta. Eu nu am voie să comentez deciziile pe care le
iau. Dar nu cred că greșeala pe care am făcut-o justifică o decizie
așa aspră. E vina mea că nu am dat penalty, pentru că am văzut că a
fost.
Deci să înțelegem că este adevărat că ai fost influențat
de asistentul Stoianof? I-ai reproșat ceva?
Nu vreau să confirm asta. Nici nu mai contează. Mă deranjează că
cineva nu are bărbăția nici să recunoască ce a făcut, dar nici să
îmi mai răspundă la telefon.
Cu Borcea ai vorbit înainte de meci. A fost în cabina
arbitrilor?
Nici vorbă de așa ceva. Nu am discutat cu dânsul nici înainte, nici
după meci.
Colegii ți-au spus ceva?
Am primit o grămadă de telefoane azi, îți dai seama. Pot să-ți spun
că am vorbit cu Cristi Balaj și mi-a spus să nu mai citesc presa și
să nu mă mai uit la televizor vreo trei zile. El așa face mereu și
spune că îi este bine. Eu mă informez mereu, însă.