„Nu mi-a zis nimeni că trebuie să luăm titlul”. Petrescu a semnat prelungirea contractului, dar rămâne în gardă: „Dacă nu vor fi rezultate, voi pleca”
Dan Petrescu și-a prelungit contractul cu CFR Cluj până în 2020, iar mai apoi a spus că nu ar fi plecat din Gruia, nici dacă a fi pierdut titlul. „Bursucul” vrea să-și ducă proiectul început în vară la bun sfârșit, spunând că la CFR nu e aceeași presiune ca la FCSB. Gigi Becali l-a anunțat pe Nicoale Dică de faptul că va fi demis dacă nu va aduce titlul pe Arena Națională.
„Ne-am înțeles. Așa a vrut clubul, m-a întrebat clubul și normal că am fost de acord. Dacă rezulatele vor fi bune și ei vor vrea să rămân, voi rămâne. S-au făcut prea multe speculații. Sunt bine aici și vreau să rămân, să continui. Totul depinde numai de club și de rezultate. Eu mai am încă un an, din vară, și m-au întrebat dacă mai vreau încă unul și am zis da.
Eu nu vreau să plec. Se poate întâmpla orice. Dacă rezultatele nu vor fi, voi pleca. Contractele se semnează, dar trebuie să fie rezultatele și o conexiune între conducători și antrenor. Și dacă câștig, și dacă nu o să câștig, nu o să plec. Când am semnat contractul, nu mi-a zis nimeni că trebuie să luăm titlul din primul an. Nu a fost o presiune pusă pe mine, mai ales că sunt 17 jucători noi. Ne batem la titlu, oriunde am fost încercat să mă bat sus. Și dacă nu vom lua titlul anul acesta, mai încerc la anul. Nu cred că aici este presiunea de la Steaua„, a spus Petrescu, la Digi Sport.
CFR Cluj și FCSB împart prima poziție a clasamentului după primele trei etape ale playoff-ului. În cele trei meciuri directe din acest sezon, cele două formații au remizat de fiecare dată, scor 1-1. De fiecare dată CFR a deschis scorul, dar roș-albaștrii au revenit și au restabilit egalitatea.