„Nu-mi trebuie jucători de la școala lui Popescu! Centrul nostru de juniori e mai bun!”
După ce Gică Popescu a afirmat că probabil există o barieră care îi împiedică pe cei de la Universitatea Craiova să ia jucători de la școala sa de fotbal, patronul "Juveților" a reacționat. Mititelu spune că nu are nevoie de fotbaliști din pepiniera "Baciului" pentru că aceștia sunt sub cei produși de pepiniera proprie a clubului din Bănie.
Finanțatorul grupării fanion a Olteniei spune că în curtea Științei ajung numai jucători de categoria "first-class".
"Jucătorii de la Școala de Fotbal Gică Popescu sunt talentați, dar centrul de copii și juniori de la Craiova are jucători mai buni la noi ajung doar jucătorii de first-class din Oltenia. Mai sunt unii fotbaliști olteni care ajung în București, dar aceștia nu sunt de first-class. Școala lui de fotbal nu e făcută pentru interesele Universității Craiova, ci pentru interesele familiei Popescu. Nu mă interesează niciun jucător de la Gică Popescu. Consider că 99,9 la sută din talentele Olteniei ajung la Universitatea, restul sunt talentați sau sunt ca puii de curcă crescuți de găină, restul nu au pedigree-ul pe care ți-l dă aerul din Lunca Jiului", a declarat Mititelu.