Deși oficialii Stelei și reprezentanții lui Semedo au părăsit locația din Aleea Alexandru unde s-au desfășurat negocierile până acum, Valeriu Argăseală spune că va merge la hotelul unde este cazat portughezul pentru a încerca să-l convingă să semneze cu echipa din Ghencea.
"Acum am plecat la hotel să vorbesc cu Semedo! Astea sunt negocierile. Nu ne înțelegem la bani și la perioada contractului. Jucătorul vrea ca în fiecare sezon să își renegocieze contractul", a declarat Argăseală.
Legat de aducerea lui Ogăraru, președintele Stelei a declarat: "Mâine ne vedem cu jucătorul. Ogăraru are o problemă cu clubul, pentru că nu au fost semnate actele, deoarece la Ajax nu s-a lucrat astăzi. Sperăm să primim OK-ul în cursul zilei de mâine".
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER