„Nu ne prezentăm!”**
Conducerea arbitrilor încearcă să rezolve situația până
mâine-seară.Sunt șanse ca Timișoara – Dinamo să fie condus de o
brigadă sârbă.
Delegarea unei brigăzi din România, cu Sebastian Colțescu la
centru, a stârnit un scandal imens în care, culmea, rivalele Poli
și Dinamo amenință că nu se vor prezenta la meci. CCA face eforturi
pentru a găsi totuși arbitri din străinătate pe ultima sută de
metri, cele mai mari șanse părând a le avea o brigadă din
Serbia.
Scandalul a început luni
Discuțiile pe tema „Cine arbitrează FC Timișoara – Dinamo?” au
început din prima zi a săptămânii, atunci când Federația de Fotbal
Germană anunța pe site-ul oficial delegarea lui Manuel Grafe.
Marian Iancu a atacat imediat. „Am cerut arbitri străini, dar nu
din Germania, pentru că există foarte mulți suporteri ai lui Dinamo
acolo, care au și funcții”, a spus acesta suspicios, vizându-l pe
Ionuț Lupescu. Culmea, el a fost susținut chiar de rivalul Cristi
Borcea: „Nici eu nu sunt de acord cu arbitrii din Germania. Ați
văzut ce arbitraj am avut cu Galata, când am fost arbitrați de
germani”.
Iancu: „Nu vreau să am soarta Craiovei!”
Bomba a explodat joi seara, când președintele Timișoarei, aflat în
direct la Sport.ro, a aflat că, în cursul zilei, CCA a luat decizia
să fie delegați arbitri români. Numele nu s-au aflat decât vineri,
când ProSport îl anunța pe Sebastian Colțescu, dar Iancu deja a
început să amenințe. „Dacă la meciul de luni nu văd pe teren o
brigadă din străinătate, atunci cu Dinamo să joace Vasile Avram, că
echipa mea sigur n-are cum! Nu vreau să am soarta Craiovei”.
Eforturile CCA
Ieri, Iancu a pus și mai mult venin. „Avram nu poate să vină cu
argumente de genul ăsta. Dacă nu poate aduce arbitri străini, să-și
dea demisia, pentru că e incompetent. Eu vreau să avem un arbitru
FIFA, nu mă interesează dacă e din Moldova sau din Ucraina”, a
tunat oficialul bănățenilor. Avram, care joi seara îl anunțase
răspicat pe Colțescu că el va arbitra, a început de ieri căutările
unor arbitri străini. A trimis adrese la mai multe federații
inferioare României din punctul de vedere al arbitrajului și sunt
semnale că Serbia a dat deja un răspuns de principiu pozitiv. În
cazul în care până duminică nu se va da un răspuns concret,
Timișoara – Dinamo va fi arbitrată de o brigadă compusă din
Sebastian Colțescu, Zoltan Szekely și Octavian Șovre.
Timișoara amenință cu FIFA și TAS
Directorul executiv al bănățenilor, Gheorghe Chivorchian, a trimis
ieri o cerere către Dumitru Dragomir, prin care solicita LPF să
respecte decizia Comitetului Executiv din 20 august. Forul condus
de „Corleone” a reacționat imediat printr-un comunicat postat pe
site-ul propriu, în care susținea punctul de vedere al Timișoarei.
Conducerea vicecampioanei amenință că, în caz contrar, se va adresa
mai departe organismelor internaționale: UEFA, FIFA, TAS.
Ultima oră: echipă de copii la Timișoara?
Surse apropiate grupării de pe Bega susțin că Marian Iancu vorbește
foarte serios atunci când amenință cu neprezentarea. Aseară,
târziu, șefii Timișoarei discutau posibilitatea de a introduce,
totuși, un prim „11” format din copii și juniori, exact ca în 2007,
atunci când Poli a remizat cu Dinamo (1-1) cu o echipă de puști. La
vremea respectivă, Iancu a luat această decizie tot după un scandal
legat de arbitraj.
Ceea ce face CCA în acest moment este o încălcare gravă
a regulamentelor!
Cristi Borcea, acționar Dinamo
Este încălcarea gravă a unei decizii a Comitetului
Executiv, așa că avem tot dreptul să nu ne
prezentăm
Marian Iancu, președinte FC Timișoara
4
mii de euro aproximativ costă o brigadă de arbitri din
România
19 mii
de euro este prețul maxim la care se pot ridica la un meci
cheltuielile cu arbitri din străinătate
Am făcut tot posibilul să aducem o brigadă din
străinătate. Ne-a refuzat toată lumea. Am mai trimis niște cereri
către Serbia, Bulgaria, Moldova și Polonia, să vedem dacă ne
răspunde cineva! Să nu-mi dea mie sfaturi nimeni, că știu ce am de
făcut!
Vasile Avram, președinte CCA
Dinamo Zagreb și-a primit punctele
înapoi
FC Timișoara a căzut pe ultimul loc al Grupei A, a Europa League,
după ce ieri UEFA a decis ca Dinamo Zagreb să-și primească punctele
înapoi. Croații fuseseră penalizați după ce fanii proprii au creat
incidente grave la meciul pe care l-au disputat în Banat, când s-au
răfuit pe străzile Timișoarei cu forțele de ordine. Oricum reduse,
șansele echipei lui Sabău la calificare s-au micșorat
dramatic.