„Nu o să am emoții cu Ajax, mi-au trecut cu Șahtiorul”
Mijlocașul grupării Poli Timișoara, Claudiu Ionescu, nu se
plânge de programul încărcat pe care bănățenii îl vor avea în
acestă toamnă, în campionat dar și în cupele europene. Cum toate că
vor juca cu Astra Ploiești, Ajax Amsterdam și FC Vaslui, jucătorul
spune că echipa sa nu se teme de niciunul dintre viitorii
adversari.
„Ne
așteaptă meciuri infernale, deplasare la Buzău, apoi meci la
Amsterdam și încheiem cu Vasluiul. Suntem profesioniști, avem un
contract pe baza căruia prestăm o activitate, suntem plătiți de
club, deci nu avem voie să ne plângem”, a
spus Claudiu Ionescu.
Referitor la meciul cu Astra Ploiești, care se va disputa
pe stadionul Gloriei Buzău, mijlocașul a comentat:
„Mă
întorc cu plăcere la Buzău, e orașul meu natal, acolo am debutat și
la juniori și apoi la seniori, de acolo am ajuns la Timișoara. Sper
să-mi poarte noroc mie Buzăul și nu lui Vlaicu și să învingem
Astra”, a
spus acesta.
Vorbind despre meciul din Liga Europa împotriva
olandezilor de la Ajax Amsterdam, Ionescu speră ca echipa sa nu are
emoții: „Nu
avem emoții pentru meciul cu Ajax, am avut cu Șahtiorul, dupa
aceea, gata! Sigur că un punct ar fi bun în întâlnirea cu Ajax,
oricât e bine, un punct sau trei, important este să nu pierdem
primul meci”.