Nu o să-ți vină să crezi!** Fanii dinamoviști sar în apărarea lui Borcea și au dovada VIDEO că Dinamo e „curată”

Scandalul declanșat de apariția stenogramelor DNA, ca urmare a arestării lui Vasile Avram a inflamat din nou spiritele în Liga I, iar discuția telefonică dintre Cristi Borcea și șeful CCA aruncă din nou suspiciuni asupra clubului Dinamo

Șefii din fotbalul românesc cer să se ia măsuri, în timp ce Adrian Mititelu merge chiar mai departe. Cere retrogradarea imediată a clubului din „Ștefan cel Mare”, pe modelul FC Argeș.

Cristi Borcea s-a apărat prompt, iar în „pledoaria” sa a adus în discuție greșelile de arbitraj îndreptate împotriva lui Dinamo în ultimele sezoane. În mod surprinzător, ținând cont că relațiile dintre șefii dinamoviști și fani sunt mai mult decât reci, cei din urmă sar în ajutorul lui Borcea, în încercarea de a menține nepătată îmaginea clubului „roș-alb”. Sub titlul „Așa a ‘furat’ Dinamo în ultimii 3 ani”, suporterii au realizat un montaj în care sunt evidențiate gravele erori de arbitraj care au prejudiciat-o pe Dinamo în ultimele sezoane.

VIDEO vezi aici montajul realizat de suporterii dinamoviști

Publicat: 30 09. 2011, 18:45
Actualizat: 30 09. 2011, 20:05