Ilie Dumitrescu (49 de ani) vede în Lucian Filip (28 de ani) punctul de echilibru de la FCSB și a dezvăluit că a discutat cu selecționerul Cosmin Contra despre mijlocașul defensiv al vicecampioanei României.
Cel mai vechi fotbalist din lotul roș-albaștrilor, Lucian Filip a lăsat în spate accidentările din ultimii ani și, indiferent de poziția pe care e folosit de Nicolae Dică, e unul dintre jucătorii care dau un randament foarte bun. Pentru Ilie Dumitrescu, Filip a devenit un real câștig: „Lucian Filip este un fotbalist extrem de experimentat, cel mai experimentat jucător din lotul actual al Stelei. Este extrem de util și de inteligent”, a declarat fostul atacant al Generației de Aur, la Digi Sport.
Mai mult, Dumitrescu a scos la iveală faptul că a discutat cu Cosmin Contra pe seama posibilei convocări a lui Filip la echipa națională: „Chiar am vorbit și cu Cosmin Contra despre acest jucător. El, din păcate, n-a avut continuitate și de aceea n-a ieșit la rampă. Avea perioade bune, dar nu de durată, pentru că mai apoi se accidenta. Acum, dacă nu va mai avea probleme medicale, va fi un câștig”, a mai punctat Dumitrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER