Nu poate fără Bianca! ‘Prințul’ Cristea a evadat din cantonament!

Primul obiectiv al lui Ioan Andone în noul mandat la
Dinamo e reinstaurarea ordinii la echipă, motiv pentru care
„Fălcosul” a hotărât să-i bage pe jucători într-un minicantonament
de 6 zile, la Săftica, chiar din a doua zi de la
reunire.

Stingerea se dă la 22:00, în timp ce laptopurile fotbaliștilor sunt
‘arestate’ de secundul Iulian Mihăescu pentru a evita orice
distracție din ‘afară’.

Toate măsurile luate de noul staff tehnic au fost însă ‘driblate
din gleznă’ de Adrian Cristea, care a ‘evadat’ în urmă cu două seri
din cantonamentul dinamoviștilor.

Motivul? O întâlnire noctură cu Bianca Drăgușanu. Așteptat de
ex-‘blonda lui Bote’,”Pințul” a ieșit din cantonament și s-a făcut
nevăzut. Speriați de o eventuală înrăutățire a regimului și așa
destul de strict, colegii au încercat să-l convingă pe mijlocaș să
se întoarcă în cantonament, însă Cristea a revenit la mai bine de o
oră.

Nu se știe exact care a fost motivul întâlnirii, dar pare tot mai
clar că scandarea devenită deja celebră printre fanii dinamoviști –
„La Bianca ai marcat, de Dinamo ai uitat” – va fi la modă și în
noul sezon.

Surse ProSport susțin că șefii au aflat deja despre escapada
mijlocașului dorit de ‘U’ Cluj, însă pentru moment nu a fost luată
nicio hotărâre.

„Am nevoie de un Adrian Cristea care să joace bine la
Dinamo. Unul care să se angajeze și să vrea să câștige un trofeu la
Dinamo”
, Ioan Andone

Publicat: 19 06. 2010, 19:39
Actualizat: 19 06. 2010, 20:34