Așa cum ProSport a anunțat în EXCLUSIVITATE în ediția de azi, Mircea Rednic a reușit să îi transfere pe Cesinha și Ștefan Grigorie la Khazar Lankaran de la Rapid.
Antrenorul Rapidului, Marius Șumudică, s-a arătat susprins de aceste transferuri, el nefiind anunțat de faptul că cele două cluburi s-au înțeles pentru transferurile celor doi. „Știam despre interesul lui Rednic pentru cei doi jucători, dar nu știam că s-au înțeles. Este o noutate pentru mine declarația lui Rednic. Cât despre jucători, nu pot să-i țin cu forța la Rapid, trebuie să își dorească să joace aici. Răduță a primit o groază de șanse și el trebuie să înțeleagă că nu numai calitățile native sunt de ajuns, mai trebuie și seriozitate. El este la o echipă mare și este la o vârstă nu conștientizează acest lucru.”, a spus Șumudică la gsptv.
Tehnicianul cere alți jucători în locul celor doi, principalii vizați fiind fotbaliștii Gloriei Bistrița, Liviu Băjenaru și Andrei Mureșan.
„Dacă Grigore și Cesinha vor pleca, trebuie să aducem alți jucători în loc. Eu am trimis o listă conducerii. Băjenaru și Andrei Mureșan pot ajuta Rapidul. Vin de la o echipă care tot timpul s-a bătut la retrogradare, dar sunt sigur că ei pot face față la Rapid. Sunt doi jucători interesanți, au calitate tactică și tehnică să joace la Rapid. Rămâne de văzut dacă vor face față și psihic la noi la echipă, la Rapid este o presiune fantastică. Există și riscul ca ei să nu se adapteze”, a mai precizat tehnicianul giuleștenilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER