„Nu pot să-i țin pe Grigorie și Cesinha cu forța la Rapid!”** Vezi pe cine a cerut Șumi în locul celor doi mijlocași!

Așa cum
ProSport a anunțat în EXCLUSIVITATE în ediția de
azi,
Mircea Rednic a reușit să îi transfere pe Cesinha
și Ștefan Grigorie la Khazar Lankaran de la Rapid.

Antrenorul Rapidului, Marius Șumudică, s-a arătat susprins de
aceste transferuri, el nefiind anunțat de faptul că cele două
cluburi s-au înțeles pentru transferurile celor doi.

„Știam despre interesul lui Rednic pentru cei doi jucători, dar nu
știam că s-au înțeles. Este o noutate pentru mine declarația lui
Rednic. Cât despre jucători, nu pot să-i țin cu forța la Rapid,
trebuie să își dorească să joace aici. Răduță a primit o groază de
șanse și el trebuie să înțeleagă că nu numai calitățile native sunt
de ajuns, mai trebuie și seriozitate. El este la o echipă mare și
este la o vârstă nu conștientizează acest lucru.”,
a spus
Șumudică la gsptv.

Tehnicianul cere alți jucători în locul celor doi, principalii
vizați fiind fotbaliștii Gloriei Bistrița, Liviu Băjenaru și Andrei
Mureșan.

„Dacă Grigore și Cesinha vor pleca, trebuie să aducem
alți jucători în loc. Eu am trimis o listă conducerii. Băjenaru și
Andrei Mureșan pot ajuta Rapidul. Vin de la o echipă care tot
timpul s-a bătut la retrogradare, dar sunt sigur că ei pot face
față la Rapid. Sunt doi jucători interesanți, au calitate tactică
și tehnică să joace la Rapid. Rămâne de văzut dacă vor face față și
psihic la noi la echipă, la Rapid este o presiune fantastică.
Există și riscul ca ei să nu se adapteze”,
a mai precizat
tehnicianul giuleștenilor.

Publicat: 04 01. 2011, 16:46
Actualizat: 04 01. 2011, 16:55