„Nu pot să repar ce au stricat alții”
Eliminarea din Cupă și situația alarmantă din campionat au transformat întâlnirea de azi cu Dacia Mioveni într-o confruntare capitală pentru „câini”. Într-o discuție deschisă cu ProSport, Cornel Dinu a încercat să explice de ce s-a ajuns aici.
Care este exact rolul dumneavoastră la Dinamo?
Din noiembrie, eu am preluat funcția de director tehnic. Sunt mai aproape de echipă, pentru că știu că este nevoie de un sfătuitor, un om de împărtășanie și de corecție a atitudinii jucătorilor și a modului în care acționează ei ca stare mentală pe teren. Eu încerc să înțeleg mecanismele de la echipă…
Și atunci, ce face Țălnar?
El face echipa și schimbările, pentru că aici eu nu intervin. În toată lumea, un director tehnic stabilește vestiarul și îndreaptă atitudini. Această funcție este foarte importantă pentru că, indiferent de capacitatea unui antrenor, acesta are calități și defecte, ca orice om.
De ce a fost eliminată Dinamo din Cupă?
În meciul cu Dacia Mioveni pe noi ne-a dezavantajat starea de nervozitate. S-a dovedit că nu există control de sine al unora dintre jucători. De exemplu, Andrei Mărgăritescu… El de obicei dă randament, dar a avut o scăpare de nervozitate nepermisă în Cupă, care ne-a costat.
De ce s-a ajuns la așa stări?
Simplu. Pentru că în acest moment jucătorii sunt nemulțumiți de situația din clasament.
Echipa a avut două cantonamente în iarnă, în Cipru și în Turcia, însă jocul nu s-a îmbunătățit…
Obiectivul din aceste turnee a fost creșterea parametrilor fizici. Dar nu putem face în șase săptămâni ce nu s-a făcut într-un an! În iarnă, echipa a pornit de la un nivel foarte scăzut, în jurul a 53-55 la sută din capacitatea de efort a jucătorilor. Nu poți să repari imediat „pagubele” produse în câteva luni…
Cupa e deja pierdută, iar în camÂpionat DinaÂmo e abia pe locul 6. Ce obiecÂtiv mai există pentru acest sezon?
Vom încerca să corectăm ce s-a stricat în turul de campionat și să obținem o participare în cupele europene.
Am scos o pleiadă de jucători care acum activeză în străinătate. Am promovat și am crescut fotbaliști, care se confundă cu istoria lui Dinamo.
Cornel Dinu
17 ani a jucat Cornel Dinu pentru formația din Șoseaua Ștefan cel Mare
Dinu despre:
Liga I
La noi, un fotbalist parcurge cam 11.000 de metri într-un meci, aproape ca în Liga campionilor. Din păcate doar 20% din acest total se aleargă în regim de viteză.
El a jucat în această iarnă în amicale, dar perioada de doi ani în care mai mult a stat se vede în continuare. Stafful tehnic a stabilit că randamentul lui a fost scăzut și va fi preferat alt jucător.
Unirea Urziceni
Ialomițenii sunt cel mai aproape de fotbalul adevărat, și mă refer aici la jocul prestat în Liga Campionilor. Ei practică un joc în regim de viteză. Nu e întâmplător că sunt pe podium.
Bratu
I-am explicat lui Florin un concept filozofic american: cel care își atacă semenul dă dovadă de neputință. El trebuie să-și respecte adversarul, să-și atingă scopul fără a lovi în oameni.