Adrian Porumboiu și-a anunțat în mod oficial retragera de la FC Vaslui, prin intermediul unei scrisori deschise, însă mai mulți oameni de fotbal îl îndeamnă să revină asupra deciziei.
Printre aceștia se numără și Mircea Lucescu, iar tehnicianul lui Șahtior îi transmite fostului mare arbitru internațional că îl așteaptă să revină „mai puternic” în fruntea clubului moldav.
„Il Luce” ia în calcul și o revenire a lui Porumboiu în fotbal la un club cu un brand mai puternic în spate.
„Îl înțeleg și pe el, că a avut niște insatisfacții legate de echipa aceasta poate și-ar fi dorit mai mult un campionat, poate ceva mai mult în Europa, dar asta nu înseamnă că poate să renunțe. Când ai pasiune în fotbal, duci până la capăt, nu dai oamenilor senzația că pot avea o echipă și după aceea îți iei jucăriile și pleci.
Poate că va fi doar un pas în spate ca să revină cu mai multă forță nu se știe dacă acolo sau la altă echipă poate că își dorește cu adevărat a fost totuși un arbitru un om ambițios așa a făcut și averea pe care o are pesemne că același lucru și-l dorește și din fotbal poate o să găsească o soluție să investească într-o echipă mai puternică din fotbal, de ce nu?„, a declarat Mircea Lucescu, conform www.digisport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER