„Nu puteam refuza banii arabilor!”** Ce sumă va încasa Vasluiul din transferul lui Wesley și ce mesaj amuzant are brazilianul pentru Becali

Brazilianul Wesley se desparte de Vaslui, după trei sezoane extraordinare petrecute în România. Liga I e de ieri mai săracă, cel mai bun marcator străin din istoria fotbalului românesc alegând să joace pentru Al Hilal. După ce a semnat, Wesley a vorbit în exclusivitate pentru ProSport despre transferul la gruparea saudită.

Ești fericit că pleci? N-ai ascuns că îți dorești un transfer…
Hmmm… cum să-ți explic? Sunt fericit pentru mine și familia mea și știi că la cei 31 de ani ai mei contează și partea financiară. Însă aici am trăit trei ani și jumătate absolut minunați. Toată lumea m-a iubit și respectat și sunt trist că acum plec din nou printre străini, dar oferta a fost mult prea bună.

Nu puteam refuza banii arabilor.

Mai sperai că vei pleca de la Vaslui? Porumboiu a spus că te lasă, apoi s-a răzgândit…
Da, am fost convins că anul acesta plec. Eu am purtat foarte multe discuții cu Porumboiu și i-am spus că nu are nevoie de cei două milioane pe care îi oferă arabii. Nici nu se îmbogățea, nici nu sărăcea, însă l-am implorat să se gândească la viitorul și la viața mea. Am dat totul pentru Vaslui, chiar dacă n-am reușit să câștig niciun trofeu, și meritam să fac acest pas.

„Să vină Gigi să mâncăm niște mici!”

Mulți spun că în Arabia Saudită nu vei mai juca la fel ca în România…
Pot să spună ce vor, nu mă interesează, le transmit doar să vină ei pe teren și să dea câte goluri am dat eu. Întotdeauna s-au găsit persoane care să vorbească de rău de mine, însă le-am răspuns de fiecare dată pe teren. Nu neg că este posibil ca eu să nu mai fiu la fel de bun ca aici, pentru că pot fi probleme de adaptare, dar sunt conștient că plec cu valoare din România și merită să fac o schimbare. Dar voi da totul acolo și de Wesley veți mai auzi curând.

Ai de gând să te întorci aici în România?
Poate mă întorc. În fotbal, știi și tu că te poți aștepta la orice. Și în România au fost jucători care au plecat în Qatar sau Emirate, nu s-au adaptat și s-au întors înapoi acasă. Cine știe, poate peste șase luni sunt înapoi la voi? Poate îmi închei cariera în Liga I, niciodată nu se știe.

Gigi Becali te-a dorit atât de mult la Steaua încât acum a spus că se bucură de plecarea ta și că te așteaptă la palatul său, la un pahar de șampanie….
(râde) Gigi…mda… Din păcate, eu încă mai sunt la Vaslui și nu am când să trec pe la el. Așa că mai bine vine el la mine aici, să mâncăm niște mici, să bem o bere, fac eu cinste cu berea. Ce să caut eu la palat? La șampanie… Eu nu beau șampanie, îi dau bere. Îl aștept aici, e binevenit.

PRO TV va transmite cele două manșe din turul III preliminar a Ligii, dintre FC Vaslui și Fenerbache. Turul are loc pe 1 august, ora 21:45, la Istanbul, iar returul la Piatra Neamț, pe 8 august

Publicat: 27 07. 2012, 09:01
Actualizat: 27 07. 2012, 09:04