CFR Cluj câștigă derby-ul cu FCSB, 1-0, și mai pune trei puncte în clasament peste rivala la titlu. Pentru ardeleni a marcat Vinicius.
WINicius și atât. Fundașul „de fier” a marcat golul carierei într-un derby care dezamăgește mereu. Citește aici cronica meciului
„A fost un meci foarte greu, cu o echipă foarte agresivă. Ne-au dominat din punct de vedere fizic. Am intrat în jocul lor și s-a văzut.
Am încercat să schimbat sistemul, am încercat să mă adaptez la ce mi s-a cerut, să dau totul acolo unde am fost pus.
Fotbalul este imprevizibil, asta a fost istoria meciului. Am schimbat sistemul, să îi surprindem pe cei de la CFR, am luat acel gol și asta a fost istoria meciului.
A fost un meci dificil, nu cred că s-a jucat mult fotbal. Nici terenul nu ne-a ajutat. Acum trebuie să ne concentrăm pe meciurile următoare. Campionatul nu s-a terminat”, a declarat Oaidă după meci.
În ultimele 12 meciuri directe, CFR câștigase o singură dată. Au fost și nouă remize între FCSB si CFR Cluj. CFR Cluj obține prima victorie pe teren propriu cu FCSB din noiembrie 2015.
Echipele de start CFR – FCSB: CFR Cluj (4-3-3): Arlauskis – Burcă, Vinicius, Boli, Camora – Itu, Bordeianu, Djokovic – Deac, Omrani, Costache Antrenor: Dan Petrescu
FCSB (4-3-1-2): Bălgrădean – Crețu, Planic, Cristea, Momcilovic – Moruțan, Nedelcu, Oaidă – Tănase, Man, Fl. Coman Antrenor: Bogdan Vintilă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER