„Nu s-a pus niciodată problema aducerii lui Coman la Dinamo!”
Vasile Turcu spune că nici nu se pune problema ca Dani Coman să îmbrace tricoul alb-roșu din iarnă. Acționarul dinamovist susține că postul de portar este foarte bine acoperit în "Ștefan cel Mare" și că nu se pune încă problema despărțirii de Bogdan Lobonț.
"Dani Coman este un portar valoros, dar, în momentul de față, Dinamo are doi goalkeeperi de clasă, Bogdănel (n.r. Lobonț) și Ema (n.r. Dolha), deci nu se pune problema aducerii unui alt portar. Lobonț nu are în momentul de față nicio ofertă. Îmi pare rău pentru situația în care se află Dani. E un profesionist adevărat și un băiat sufletist, dar nu a existat nicio discuție privind o posibilă venire a sa la Dinamo", a declarat Vasile Turcu pentru www.prosport.ro.