Directorul general al clubului Oțelul Galați, Marius Stan, a declarat, miercuri, că gruparea gălățeană trece printr-o perioadă mai dificilă din punct de vedere financiar, iar salariile jucătorilor nu au mai fost plătite de două luni, informează Mediafax.
„Situația nu este una roză, este una destul de complicată, dar pe care zic eu că o vom rezolva. E normal să existe mici tensiuni din cauza întârzierii plăților, nu poate fi bucurie. Nemulțumire există și este firească, dar cu toate acestea vreau să remarc caracterul de care au dat dovadă jucătorii și, cum s-au prezentat la Târgu Jiu, jos pălăria pentru ei. Este poate și un răspuns pentru cei care, nu de puține ori, i-au numit mercenari, sugerând că ei joacă numai și numai pentru bani”, a declarat Marius Stan.
Marius Stan a explicat că Oțelul suferă finaciar din cauză că nu s-au primit decât jumătate din banii cuveniți din drepturile de televizare, iar banii pe vânzarea lui Bourceanu la FC Timișoara vor veni abia la începutul anului viitor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER