Nu se consideră un TRĂ‚DĂ‚TOR și vrea la Steaua!** Cum este împiedicat transferul jucătorului dorit insistent de Becali și MM

Steliștii s-au impus în primul amical al verii, 1-0 în fața
celor de la Zestafoni. Roni Levi nu s-a putut baza pe Tătărușanu,
Gardoș, Latovlevici și Tănase, care au fost în lotul României din
turneul din America de Sud. Cei 4 au sosit azi în Austria și au
făcut primul antrenament sub comanda noului antrenor.

Chiar dacă Gigi Becali s-a declarat mulțumit de evoluția
jucătorilor din prima partidă de pregătire, patronul formației din
Ghencea susține că echipa mai are nevoie de întăriri. Dacă de
compartimentul ofensiv este mulțumit, Becali spune că mai pot
surveni modificări în linia mediană. Bourceanu și Torje sunt
jucătorii pentru care Steaua a făcut oferte: 700.000 pentru
jucătorul lui Poli și 2,5 milioane de euro pentru mijlocașul
„câinilor”.

Cu toate acestea, principala țintă a lui Becali și a lui MM
Stoica este Andrei Prepeliță, al cărui transfer la Steaua era la un
moment dat ca și făcut. Mijlocașul nu a mai ajuns însă în Ghencea,
din cauza unor neînțelegeri cu patronul Adrian Mititelu.
Fotbalistul mai are de încasat o datorie de 60.000 de euro de la
Mititelu, care pretinde în schimbul său 875.000 de euro. Becali s-a
oferit să-i plătească lui Prepeliță datoria în locul lui Mititelu,
însă a insistat ca acești bani să fie scăzuți din suma de transfer.
Patronul Științei nu a fost de acord, astfel că transferul lui
Prepeliță la Steaua a intrat în impas.

Negocierile dintre Mititelu și Prepeliță au cunoscut un nou
episod. Dorinc să ajungă mai repede la Steaua, care se află deja la
mijlocul primului cantonament al verii, mijlocașul a mai purtat o
discuție cu șeful din Bănie. Nici de această dată cele două părți
nu s-au pus de acord, Mititelu fiind dispus să-i dea lui Prepeliță
doar 20.000 de euro din cei 60.000 datorați. Jucătorul a refuzat,
astfel că transferul său la Steaua este încă pus sub semnul
întrebării. Sunt totuși șanse mari să se ajungă la un acord, iar
Prepeliță să plece cu formația roș-albastră în cel de-al doilea
cantonament al verii.

„Mi-am făcut datoria pentru Craiova și suporterii
trebuie să înțeleagă asta. Nu mă consider un trădător”,

spunea Prepeliță în ProSport.

Publicat: 24 06. 2011, 21:13
Actualizat: 24 06. 2011, 21:49