ProSport a aflat că sediul clubului Steaua nu se va mai muta în clădirea de la Mogoșoaia, care îi aparține lui Teia Sponte. În acest loc vor ajunge doar oamenii care au legătură exclusiv cu prima echipă a clubului roș-albaștrilor.
Deși Gigi Becali a declarat că sediul clubului Steaua se va muta la Mogoșoaia, se pare că nu va fi chiar așa. Ieri, o sursă din anturajul oficialilor steliști ne-a dezvăluit care este situația în acest moment. „Vă rog să mă credeți că de o lună suntem într-un haos total. Ba ne mutăm la Mogoșoaia, ba nu ne mai mutăm, că nici noi nu mai înțelegem nimic”, și-a început discursul persoana respectivă. „Ei, bine, am fost anunțați că la Teia Sponte, în clădirea dânsului de la Mogoșoaia, vor avea birouri cei din stafful primei echipe. Adică Meme, antrenorii și doctorul. În rest, președintele clubului, contabilul, domnul Gherghișor și cei care au scăpat de concedieri vor avea birouri la sediul firmei Arcom, care îi aparține lui Gigi Becali”, a încheiat sursa.
Același personaj ne-a spus că cei de la Centrul de Copii și Juniori vor încerca să-și găsească birouri la baza Voința, acolo unde oficialii Stelei au închiriat două terenuri sintetice pentru tinerele speranțe ale roș-albaștrilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER