Dan Petrescu mai vrea un mijlocaș și un atacant, în ciuda faptului că CFR a adus 15 jucători în această vară. Iuliu Mureșan n-a taxat foarte mult gafa arbitrului Bîrsan de a nu acorda penalty și a-l elimina pe Omrani.
Petrescu nu și-a început cu o victorie mandatul pe banca CFR-ului, dar Iuliu Mureșan spune că trebuie să fie mulțumit cu egalul de la Botoșani, la felul în care s-a jucat: „Sigur că nu mă mulțumește egalul, dar e echitabil și după aspectul jocului eu zic că trebuie să fim mulțumiți cu egalul acesta. Am început foarte bine partida, am jucat foarte bine în primele 16-17 minute, am dat și gol, dar după aceea ne-am pierdut puțin organizarea, n-am mai avut agresivitate și le-am permis celor de la Botoșani să vină peste noi. Botoșaniul a jucat foarte bine tactic, au făcut foarte multe faulturi, nensancționate de arbitru. Sigur că n-au fost faulturi cu intensitate, dar ne-au tăiat jocul”, a spus Iuliu Mureșan la Fotbal Look.
„Am avut un penalty și Omrani a luat un roșu nemeritat”
Președintele din Gruia a fost îngăduitor cu centralul Bîrsan, care a greșit la faza în care l-a eliminat pe Omrani, decizia corectă fiind penalty pentru CFR: „Am avut un penalty și Omrani a luat un roșu nemeritat și îmi pare rău că nu va juca în meciul următor. Puteam câștiga partida dacă se dădea penalty. A fost o eroare. Sunt greșeli, sunt sancționate de CCA, au fost mai multe greșeli de ambele părți și nu vreau să comentez arbitrajul. Noi suntem de vină că am făcut numai egal”, a spus Mureșan.
„Mi-a plăcut foarte mult Manea”
În ciuda faptului că CFR a fost campioana transferurilor, oficialul clujenilor a declarat că dorește să mai aducă jucători. Posturile de mijlocaș și atacant sunt cele în care Dan Petrescu a mai cerut întăriri: „Poate vom mai aduce jucători la mijloc, poate încă un atacant. Să vedem…”, a spus Mureșan, care l-a remarcat pe Manea și pariază pe Culio: „Un plus este și Vîtcă, care a apărat bine. De obicei nu vorbesc individual despre jucători, dar mi-a plăcut foarte mult Cristi Manea, un jucător tânăr care a jucat foarte mine, cu tupeu, cu dezinvoltură. El a jucat cel mai bine, de la noi din echipă. Culio are valoare, a ținut de multe mingi, a fost cel mai faultat și o să joace tot mai bine. A venit doar de 10 zile și cred că de prin etapa a 3-a va unul dintre cei mai buni jucători din echipă. Problema cea mai mare este lipsa omogenității și s-a văzut și astăzi în joc. Se va corecta în antrenamente și meciuri însă”, a declarat președintele CFR la Look TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER