„Nu se poate vorbi de un derby! Va fi un meci de luptă, iar învingătoare sper că va fi Steaua!”** Mesaj pentru un transfer necesar în Ghencea


Deși se află în situații diametral opuse, giuleștenii promit să facă un joc de excepție împotriva Stelei, echipă care este foarte aproape de câștigarea celui de-al 24-lea titlu.

Anghel Iordănescu, fostul antrenor al naționalei și al Stelei, nu crede că partida de duminică poate fi catalogată drept derby.

„Generalul” mizează pe victoria Stelei și îi transmite lui Gigi Becali să tranfere un atacant veritabil pentru grupele Champions League.

„Nu cred că se poate vorbi de un derby, fiindcă Rapid are mari probleme din punct de vedere financiar, plus dacă ne raportăm la valoarea arătată de cele două formații. Mă aștept la un meci interesant, Steaua nu se poate numi câștigătoare dinainte, trebuie să lupte, va fi greu. Cred că va fi un meci extrem de tensionat, de luptă.

Eu mizez pe jocul de ansamblu al Stelei, iar în ceea ce o privește pe Rapid, pe o dorință nebună de a demonstra, chiar dacă trec printr-o perioadă delicată, că se pot lupta în continuare.

Să fiu iertat, sper ca învingătoarea să fie Steaua. Clubul din Ghencea trebuie să găsească un atacant veritabil.

Despre Reghecampf, eu cred că avem o relație civilizată, chiar dacă nu avem nimic comun. Îl apreciez ca antrenor și îi doresc tot binele din lume. Îl felicit pentru sezonul actual”, a declarat Iordănescu pentru Dolce Sport.

Publicat: 11 04. 2013, 13:22
Actualizat: 11 04. 2013, 13:23