Problemele financiare de la Rapid afectează jucătorii din ce în ce mai mult. După ce, în ediția tipărită, ProSport a dezvăluit că Cesinha nu mai vrea să se întoarcă la Rapid din cauza datoriilor pe care clubul le are la el, Dinu Gheorghe a declarat că Cesinha nu poate pleca pentru că este sub contract cu echipa giuleșteană.
„Cesinha nu poate să plece de la Rapid când vrea el. E problema lui dacă nu mai suportă. Sunt întârzieri la bani. Nu am vorbit cu el, mâine va veni la București și o să vorbesc cu el. Care e problema lui Cesinha? Nu se sfârșeste fotbalul în România cu Rapid fără Cesinha”, a declarat Dinu Gheorghe, în direct la gsptv.
De asemenea, președintele Rapidului a dezvăluit că miercuri se va întâlni cu Daniel Pancu pentru a discuta despre revenirea jucătorului la Rapid
„Am vorbit cu Pancu aseară. A spus că în seara asta ajunge în București și mâine vom discuta”.
„Ștefan Grigorie nu pleacă la Dinamo! Grigorie este sub contract cu Rapid. Are o ofertă din Azerbaidjan, dar nu-l pot obliga să se ducă”, a mai adăugat Dinu Gheorghe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER