„Nu se termină egal”

Dorinel crede că meciul de azi este de totul sau nimic pentru ambele echipe. Pentru Steaua este ultima șansă să mai prindă un loc de cupă europeană, în timp ce echipa din Gruia nu-și permite să piardă contactul cu Dinamo.

Fostul antrenor al Stelei și al lui CFR a analizat comparativ toate compartimentele celor două formații și a evaluat șansele fiecăreia de a se impune azi.

„Zapata și Stăncioiu au valori egale“

La capitolul goal-keeperi, “Munti” nu a putut găsi un favorit. “Zapata are o experiență foarte mare, însă a făcut greșeli individuale. Stăncioiu nu a avut constanță în poartă, a revenit abia de câteva etape între buturi. La acest capitol cele două echipe sunt egale”, spune Dorinel.

„Ghionea și Goian sunt mai buni“

În defensivă lucrurile sunt clare pentru Munteanu. “Steaua are un punct în plus la apărare, pentru că fundașii lor evoluează de mult timp împreună. La CFR, va conta mult absența lui Cadu, el dădea siguranță apărării. În plus, apărarea clujenilor nu a fost solidă în acest retur”, este de părere “Munti”.

„Dani și Peralta vor face legea“

În opinia lui Munteanu, punctul forte al “feroviarilor” azi vor fi mijlocașii. “Mijlocul terenului aparține CFR-ului. Dacă jucătorii care o să evolueze acolo o să joace la maximum, CFR nu va avea probleme. Dani și Peralta vor domina mijlocul terenului. Stelei o să-i lipsească mult Ovidiu Petre”, afirmă fostul internațional.

„Kapetanos este în mare formă“

În atac, Munteanu merge tot pe mâna steliștilor. “Kapetanos are un moral bun după ce a marcat la Mediaș și a adus victoria Stelei. În plus, mai e și Stancu, care marchează des pe Ghencea. Steaua are un avantaj la acest capitol. Yssouf Kone va fi o mare pierdere pentru CFR dacă nu va juca”, a încheiat “Neamțul”.

"Steaua este foarte periculoasă la fazele fixe. Acest meci va fi foarte disputat" – Dorinel Munteanu

 

Publicat: 22 04. 2009, 08:44
Actualizat: 22 04. 2009, 08:50