„Nu știu dacă mai vin”
„Țălnar poate să câștige toate meciurile până la finalul sezonului, dar tot Rednic va veni din vară”, zicea Cristi Borcea acum două săptămâni.
Din păcate pentru președintele executiv al roș-albilor, „Puriul” nu e așa de convins că va prelua echipa unde în mai puțin de un sezon patru antrenori au fost schimbați. După ce Borcea a anunțat că, de acum încolo, Cornel Dinu se va ocupa de transferuri, „Puriul” a luat foc!
„S-a decis să facă Dinu achizițiile? Foarte bine! Știu că el urmărește jucători de când a plecat Zenga, deoarece a preluat funcția de director tehnic. Nu vreau să comentez până când nu voi discuta cu șefii și o să le transmit condițiile mele. Trebuie să vedem cine răspunde pentru rezultate, domnul Dinu sau eu? Sau eu numai antrenez și alții aduc jucători?”, a răbufnit Rednic. „Eu nu mi-am dat acordul, nu m-am decis dacă vin sau nu la Dinamo. Dacă se iau decizii de astea, fără să mă întrebe… eu nu am semnat nimic. Am ajuns la o înțelegere cu domnul Badea, iar dânsul nu are drept de semnătură”, a încheiat „Puriul“.
Mircea Rednic, antrenor
Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo
Vasile Turcu, vicepreședinte Dinamo
Cătălin MUREȘANU