Președintele LPF, Dumitru Dragomir, este în război cu mai toate cluburile importante din Liga I după ultimele evenimente.
Dragomir spune că nu este prieten finanțatorul Timișoarei, Marian Iancu, pe care-l ironizează numindu-l „elefant” și precizează că Gigi Becali va fi dat în judecată pentru declarațiile acestuia.
De asemenea, șeful Ligii nominalizează și pe campioana en-titre, Unirea Urziceni, pe lista formațiilor care nu-l simpatizează.
„Nu sunt apropiat de elefantul ăla de Iancu, vedeți-vă de treabă! Mai ales acum, că m-a și atacat în presă. Mai bine vă spun ce grupări nu mă susțin și mă refer aici la Steaua, Rapid și Unirea Urziceni. Să nu uităm însă că Bucșaru are datorii la Gigi Becali. Pentru că a zis că aș avea un procent din transferurile lui Varga și Bălan la Rapid, Gigi Becali va plăti. Îl voi chema la Comisiile LPF și îl voi da și în judecată”, a declarat Dumitru Dragomir pentru revista VIP.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER