„Nu sunt emotiv, pentru mine fotbalul se joacă cu zâmbetul pe buze”. Discursul lui Denis Ciobotariu după debutul în Liga 1

Pentru Denis Ciobotariu (20 de ani), fiul lui Liviu Ciobotariu, 13 august 2018 e o dată pe care nu o va uita prea curând. Titularizat de Bratu, puștiul s-a descurcat foarte bine în meciul cu Viitorul (1-0), iar la final a avut un discurs cât se poate de matur.

„Vă dați seama, m-am bucurat foarte mult când am aflat că sunt titular. V-am mai spus, nu sunt emotiv, pentru mine fotbalul se joacă cu fotbalul pe buze. I-am bătut pe Viitorul și la juniori, iar azi am respectat planul tactic foarte bine. Mă simt foarte bine pentru că am câștigat alături de echipa mea. Am primit un botez mai serios, în colț, la ultima fază”, a spus Ciobotariu Jr., la Digi Sport, înainte să se refere la absența lui Gică Hagi de pe banca tehnică a adversarilor: „Cred că a contat și absența domnului Hagi, dar cred că noi am jucat foarte bine”.

Pentru prima dată în acest sezon, Dinamo a terminat un meci fără gol primit, iar detaliul îl bucură pe tânărul apărător: „Apărarea se face în 11 jucători, nu în patru apărători. E vina întregii echipe, degeaba a dat toată lumea vina pe apărare. Trecutul e trecut, în trecut am avut meciuri foarte grele cu ei. Și acesta a fost foarte greu, dar, până la urmă, a ieșit bine”, a mai declarat fundașul central.
 

Publicat: 13 08. 2018, 23:15
Actualizat: 13 08. 2018, 23:16