„Nu sunt Ferguson!** Am cinci jocuri în două săptămâni, n-am timp de centrul de juniori”
Tehnicianul Stelei, Ilie Dumitrescu, spune că treaba lui la
Steaua este să aibă rezultate imediate, să aducă titlul la finalul
acestui sezon, nu să crească o echipă de campioni pe parcursul mai
multor sezoane, așa cum a făcut Sir Alex Ferguson la Manchester
United.
Astfel că antrenorul steliștilor recunoaște că nu are ochi și
pentru tinerii din „curtea” echipei și nu are timp deloc pentru a
se ocupa de centrul de copii și juniori.
„Dacă aș avea un contract pe 15 ani ca Ferguson și aș fi
aici pe un proiect ‘a la long’, unde într-adevăr să stai, să crești
o grupă de elită, într-adevăr ar trebui să merg să fac un
antrenament de individualizare o dată pe săptămână cu acea grupă de
elită. Dar la Steaua, Dinamo și Rapid există un obiectiv clar,
câștigarea campionatului. Șeful centrului de copii și juniori,
domnul Dumitru Dumitriu, este un om cu experiență, care depune
efort, care e foarte serios, petrece mult timp la stadion. Iar eu
când am un ciclu cu cinci jocuri la două săptămâni, vă spun sincer
că nu m-am gândit la Centrul de copii și juniori. Nici când eram eu
junior, nu domnul Ienei sau domnul Iordănescu se ocupa de centru.
Era Nicolae Pantea șef la centrul de copii și juniori”, a
spus Dumitrescu.
Fii primul care
află ultimele știri din sport direct de pe telefonul tău mobil!
Accesează
m.prosport.ro!