Daniel Provencio ar putea fi noul conducător de joc al CFR-ului, în acest sezon. Spaniolul a crescut la cel mai înalt nivel, începând fotbalul la academia lui Real Madrid. La seniori, mijlocașul ofensiv a evoluat 10 meciuri în Segunda Division, la Rayo Vallecano, și a mai jucat pentru Getafe B, Levante B și Hospitalet, în Liga a III-a.
În vârstă de 26 de ani, ultima achiziție a echipei din Cluj-Napoca își amintește de derby-urile cu Barcelona de la juniori. „A fost o experiență foarte frumoasă. Am jucat cu fotbaliști care au ajuns la un nivel maxim ca și Granero sau Javier Garcia și am jucat contra Barcelonei, unde era Pique, Fabregas și compania. Așa am putut să ne dăm seama la ce nivel suntem”, spune Provencio, care a fost îndemnat de Contra și Velayos, pe care îi cunoștea din Spania, să semneze cu CFR. „Știam de CFR că a jucat în Champions League. Au făcut-o bine, au avut o echipă bună. Știu și despre Cluj că este un oraș universitar și am auzit că se vorbea frumos despre oraș și despre echipă. Mi-a povestit și Velayos, pe care l-am avut coleg la Madrid. Mi-a spus că nu-mi va părea rău dacă semnez cu CFR pentru că este o oportunitate bună pentru mine. Îi știu și pe Marica și Cosmin Contra. Pe Cosmin îl știu de la Getafe, unde am jucat și eu un an”, a povestit spaniolul.
Nu sunt Zidane, dar mă bazez pe calitate
Daniel Provencio a rămas în minte cu imaginea lui Zidane în tricoul lui Real Madrid și spune că a încercat mereu să-l copieze. „Nu sunt Zidane. Aș vrea să semăn puțin cu el, dar nu cred. E jucătorul meu preferat. Întotdeauna mi-au plăcut jucătorii eleganți în teren. Și eu am fost tot timpul un jucător care am pus accentul pe calitate”, spune fotbalistul, care laudă și echipa de astăzi a Realului: „Îmi place Cristiano Ronaldo pentru că e un jucător spectaculos, Benzema și Modric, care întotdeauna a fost un mijlocaș complet”.
Fotbalistul iberic știe și care sunt motivele pentru eliminarea prematură a Spaniei de la Cupa Mondială. „Jucătorii au câștigat tot, iar atunci nu mai există motivație. Spania are acum nevoie de jucători cu foame de trofee. Au jucat foarte multe partide și s-a simțit și oboseala. Este nevoie de jucători care să joace cu poftă pentru Spania”, spune Provencio.
Spaniolul, cel de-al unsprezecelea transfer al CFR-ului în această vară, nu a jucat pentru echipa clujeană în amicalul de joi seară cu Gaz Metan Mediaș, scor 3-0. Provencio a fost totuși prezent la meci, însă și-a privit noii coechipieri din tribună.
10 partide a jucat Daniel Provencio în Segunda Division. În cele 44 de meciuri pe care le-a disputat spanionul la seniori a marcat de patru ori.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER