„Nu suntem în criză, dar e nevoie urgent de întăriri!”** Unde suferă Steaua cel mai mult și care e singurul plus al meciului cu Voința:
Narcis Răducan îi transmite lui Gigi Becali că Steaua riscă
să-și compromită tot sezonul, dacă transferurile dorite de Levi nu
se concretizează în cel mai scurt timp. Directorul sportiv al
Stelei consideră că roș-albaștrii nu pot rezista pe toate cele trei
fronturi (Campionat – Cupă – Europa League) cu actualul lot și
așteaptă cel puțin trei jucători noi.
Steaua a renunțat în această vară la singurul atacant de careu din
lot, iar Răducan spune că prezența unui astfel de jucător pe teren
în tricoul Stelei ar fi rezolvat partida cu Voința Sibiu. În ciuda
rezultatului, Răducan a găsit și un aspect pozitiv: a înscris
Tatu.
„Rezultatul e cel mai important și noi n-am reușit nici
măcar să păstrăm avantajul golului înscris de Tatu. Jocul nu a fost
foarte bun, dar am avut și momente bune. Din păcate, dacă nu
reușești să marchezi în trei situații singur cu portarul, fotbalul
te pedepsește.
Am pierdut două puncte pe final și asta e cel mai important. Nu
vreau să fac analiza jocului la televizor.
Eu am văzut o lipsă de concentrare, nu probleme fizice.
Preparatorul fizic e de mult timp la noi, am lucrat cu el și la
Urziceni și nu cred că sunt probeleme.
În orice club există discuții și așa e normal. Fiecare are opinia
lui. Poate unii și-o exprimă mai vehement și se aprind spiritele.
Eu nu am nevoie să ameninț la televizor ca să-mi rezolv problemele.
Ați văzut că la meci am fost cu MM, cu Duckadam, împreună.
Eu sunt conștient că orice astfel de tensiune poate dăuna echipei
și am să mă feresc să le provoc. Eu nu am stat niciodată pe bancă.
Mi-am dorit asta la Urziceni, dar Dan Petrescu m-a rugat să stau în
tribună pentru că am o altă viziune asupra jocului.
Nu e o problemă că nu pot da sfaturi de pe bancă.
Cred că avem o problemă de efectiv și trebuie să o rezolvăm cât mai
repede. Prioritatea numărul unu e să luăm doi, trei jucători. Nu e
vorba de cantitate, ci de calitate.
În curând vom începe lupta pe
trei planuri și va fi imposibil să rezistăm așa. Semnale au fost
din perioada de pregătire. Nu trebuie să stai mult timp lângă o
echipă ca să-ți dai seama de anumite probleme.
S-a văzut și ieri. Probabil un vârf de careu autentic ar fi
rezolvat meciul. Trebuie să-l înțelegem și pe antrenor. Chiar daca
știa ce lot avea la dispoziție, a semnalat încă de la început că e
nevoie de întăriri.
Este debutul și presiunea e mai mare. Și pe antrenor, și pe
jucătorii noi. Important era ca debutul să fie pozitiv.
D-aia îmi și doresc să înscrie
jucătorii nou veniți. Bine că a reușit să înscrie Tatu. Putea să o
facă și Rusescu.
Nu e nicio criză, dar important e să nu ne complacem în situația
asta„, a declarat Narcis Răducan la Digi Sport.