Nu trageți** în chitarist!

Mijlocașul pierde doar 20.000 de euro pe an, spre deosebire de recordmenul Tătărușanu

Considerat de specialiști drept dintre cei mai talantați tineri fotbaliști olteni, Andrei Ionescu începe să-i confirme așteptările lui Gigi Becali. Cu toate acestea, nici „micul Balaci” nu va scăpa de micșorarea salariului.

Ionescu a fost cel mai bun jucător în meciul câștigat de Steaua la Galați. A recuperat, a driblat, a dat pasa decisivă la golul lui Surdu, a alergat mult și cu folos. Lăudat la finalul meciului de patron – „a fost demențial, cel mai bun joc al său la Steaua” -, olteanul nu va primi o recompensă, ba dimpotrivă, i se va reduce salariul! Pentru că nu se încadrează în „plafonul lui Becali” – 120.000 de euro – lui Ionescu îi vor fi luați 20.000 de euro (avea un contract de 140.000 pe an). Ionescu este totuși un norocos. Nu a pierdut în cleștele Becali decât 16% din salariu, spre deosebire de Tătărușanu, care a rămas fără 70.000 de euro, Ovidiu Petre – 60.000, sau Szekely, ușurat de Steaua de 50.000 de euro din salariul de 200.000.

Antrenat de tatăl său!

Tatăl său a așteptat momentul meciului de la Galați aproape cinci ani! La mijlocul anilor 90, Victor Ionescu a primit din partea finanțatorului oltean o grupă de copii și juniori la clubul din Bănie, acolo unde și-a antrenat și propriul fiu!

Juca pe fals!

Până să fie legitimat oficial la Universiatatea Craiova, la vârsta de 15 ani, Andrei Ionescu evolua în unele partide de juniori pe legitimația altui coleg, pentru că tatăl său nu era de acord ca Andrei să semneze cu Știința. La concursul tv „Drumul spre glorie”, Adrian Mititelu l-a remarcat și i-a oferit un salariu de 7.000 de dolari pe an. Mai mult, la 15 ani, Nicolo Napoli i-a dat banderola de căpitan de echipă la Craiova!

În urmă cu patru ani, Ionescu a fost în probe la PSV, dar afacerea a căzut pentru că Mititelu a cerut trei milioane de euro

200.000 de euro este suma pe care a economisit-o Gigi Becali prin reduceri salariale

.

Publicat: 25 08. 2009, 09:17
Actualizat: 25 08. 2009, 09:22