Unirea a rezistat doar o repriză în disputa de la Split. Admirabili în prima parte, ialomițenii au cedat, inexplicabil poate, în mitanul secund, în fața unui Ibricic aflat în zi de grație.
Grigore a fost simplu spectator la șarjele ofensive ale croaților, ca de altfel toată apărarea vice-campioanei. Cu Arlauskis în poartă, lucrurile ar fi stat probabil altfel, lucru pe care îl subliniază și Roni Levi.
Tehnicianul va pleca de la Urziceni după returul cu Hajduk și își permite să spună lucrurilor pe nume. Israelianul a criticat dur decizia lui Bucșaru de a-l transfera pe goalkeeper-ul lituanian la Rubin Kazan în pre-ziua meciului, lucru care și-a pus amprenta, fără îndoială, asupra rezultatului final.
„Am început bine jocul, l-am controlat, dar după egalare nu am mai avut puterea psihică să rezistăm. Nu cred că meritam mai mult. Cu o zi înainte de meci s-a ajuns la o înțelegere cu Rubin Kazan pentru transferul portarului Arlauskis. Jocul nostru normal e cel din prima repriză, dar nu trăim în vremuri normale, totul e nesigur. Portarul pleacă cu o zi înainte de meci…nu se face așa. Nu e o situație normală, dar mai am contract pentru două meciuri, unul în campionat și returul cu Hajduk„, a spus Levi după meci.
Ce-ar mai fi de spus?
Antrenorul echipei Hajduk Split, Stanko Poklepovici, a afirmat că nu mai este nimic de spus după o asemenea performanță. „Totul s-a spus pe teren. Felicit jucătorii, în special pe Ibricici, și publicul extraordinar. A fost un meci perfect, sunt fericit și mândru. Dar încă nu s-a terminat, Unirea e o echipă de top, au individualități de mare calitate și nu trebuie să ne credem deja calificați”, a spus Poklepovici.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER